Zelenski anunță un moment istoric pentru Ucraina, luni la Lugano, în Elveția

Luni, la Lugano în Elveţia, începe o conferință extrem de importantă pentru viitorul Ucrainei. Guvernul de la Kiev își va prezenta pentru prima dată priorităţile pentru reconstrucţia ţării devastate de război, iar aproximativ 40 de țări donatoare vor participa la discuții.

Planul de reconstrucție are loc în timp ce peste 2600 de localități ucrainene se află sub controlul rusesc!

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis concetățenilor săi, într-un discurs difuzat sâmbătă noaptea, că Ucraina începe să reconstruiască ceea ce Rusia a distrus.
Citeste si: Aleksandr Lukaşenko susține că Belarus a fost atacat cu rachete din Ucraina

„Războiul nu s-a terminat, ba chiar cruzimea Rusiei a crescut în anumite zone”, i-a avertizat Zelenski pe ucraineni. Viața a revenit, însă, aproape la normal în alte zone din Ucraina.
Volodimir Zelenski: Este necesar să reparăm tot ce au distrus ocupanţii
„Ne pregătim activ pentru începerea unei conferințe speciale la Lugano, Elveția. Prima zi este luni. Un eveniment internațional de amploare dedicat reconstrucției țării noastre. Reconstrucție în sensul larg al cuvântului. Este necesar nu numai să reparăm tot ce au distrus ocupanţii, ci şi să creăm o nouă fundaţie pentru viaţa noastră: sigură, modernă, confortabilă, accesibilă”, a spus preşedintele Zelenski.

Acest lucru va necesita „investiţii colosale, miliarde, noi tehnologii, bune practici, noi instituţii şi, desigur, reforme”, a mai spus el.

„Oricât de greu ne este astăzi, trebuie să ne amintim că va exista un mâine”, a subliniat şeful statului ucrainean.