Vladimir Putin, mesaj pentru România: ”Ne bazăm pe dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, marți, un mesaj pentru România. Potrivit spuselor acestuia, Moscova este dechisă unui dialog cu țara noastră, pentru crearea unor relații avantajoase.

Vladimir Putin, mesaj pentru România: ”Ne bazăm pe dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase”

Vladimir Putin vrea să dezvolte ”relații reciproc avantajoase” cu România, în special o cooperare pentru regiunea Mării Negre. De altfel, liderul de la Kremlin a transmis un mesaj și pentru țara noastră vecină, Republica Moldova.

„Ne bazăm pe dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase cu România. Suntem gata să conlucrăm la intensificarea legăturilor noastre politice, economice și umanitare. Există un potențial bun de cooperare în regiunea Mării Negre”, a declarat, marți, liderul de la Kremlin, potrivit unui comunicat.

Cristian Istrate, noul ambasador al României la Moscova
Aceste cuvinte au fost rostite de Vladimir Putin, în timpul unui eveniment, în care au fost 23 de ambasadori au fost nou numiți la Moscova, printre care și cei ai României și Republicii Moldova, care și-au prezentat scrisorile de acreditare. Cristian Istrate este noul ambasador al României la Moscova, iar Republica Moldova îl are ca ambasador pe Vladimir Golovatiuc.

”Relațiile cu Republica Moldova se bazează pe o prietenie tradițională și pe împărtășirea unor valori spirituală comune de către națiunile noastre. Anul acesta vom marca 20 de ani de la Tratatul bilateral de Prietenie și Cooperare. Vom continua să promovăm căutarea unei soluții corecte pentru Transnistria și a unui acord care să-i acorde un statut special, cu garanții solide, bazat pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a spus președintele Vladimir Putin.