Viorel și Oana Lis vor deveni părinți adoptivi. Cei doi au pregătit deja camera copilului

Oana și Viorel Lis sunt nerăbdători să devină părinți adoptivi.

Blondina, în vârstă de 42 de ani, a obținut certificatul de părinte adoptiv și a încheiat toate demersurile necesare pentru a putea avea un copil.

Cum familia celor doi urmează să se mărească, Oana și Viorel s-au apucat de pregătiri.
” Mi-am luat certificatul de părinte adoptator. Eu când am luat era pe doi ani.

Am înțeles că s-a schimbat legea și acum e valabil cinci ani și al meu. Acum este un program pe calculator care e în

funcție și de profilul meu psihologic și aștept. Am stat până la 40 de ani de ani fără copil, pot să mai aștept și sunt

convinsă că se va întâmpla lucrul ăsta. Eu dacă pornesc la un drum nu mai dau în spate. Sunt convinsă că la anul voi fi

mămică”, a declarat Oana Lis, în eclusivitate pentru Redacția.ro.

Fetiță sau băiat?! Ce spune Oana Lis

Vedeta a mai declarat faptul că nu are preferințe în ceea ce privește sexul copilului. ”În opțiunile mele sunt și băiat și

fetiță. O mamă care adoptă e la fel ca o mamă care naște. Poate tu-ți dorești băiat sau fată, dar ce vrea Dumnezeu. Am

emoții când mă gândesc la lucrul ăsta. Mă gândesc deja că copilul deja trăiește, dar el nu știe că o să facă parte din viața mea și eu din viața lui”, a mărturisit soția lui Viorel Lis, pentru sursa precizată.