VIDEO | Președintele SUA le cere americanilor să părăsească „acum” Ucraina. „Va fi război mondial dacă rușii și americanii trag unii în alții”

Președintele Joe Biden a emis un nou avertisment pentru toți americanii care sunt în Ucraina:

„Plecați acum”, a spus liderul de la Casa Albă. Riscul unei invazii ruse este mai mare decât oricând.

Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a îndemnat joi pe cetăţenii americani să părăsească Ucraina „acum” din cauza riscului

sporit al unei invazii ruse, avertizând că situaţia ar putea „scăpa rapid de sub control”, în pofida eforturilor diplomatice din ultimele săptămâni.

„Cetățenii americani ar trebui să plece acum”, a spus Biden într-un interviu cu prezentatorul NBC News Lester Holt (vezi video mai jos).

„Nu este ca și cum am avea de-a face cu o organizație teroristă.Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume. Este o situație foarte diferită și lucrurile ar putea înnebuni rapid”, a spus el.
Președintele Biden a fost întrebat în ce scenariu ar putea să trimită trupe pentru a-i salva pe americanii care vor să iasă din Ucraina. Joe Biden a răspuns: „Nu există acest scenariu. Este un război mondial când americanii și Rusia încep să tragă unii în alții”.

„Lucrurile ar putea scăpa rapid de sub control”
Liderul de la Casa Albă a avertizat, într-un interviu acordat NBC, că „lucrurile ar putea scăpa rapid de sub control”.

Joe Biden a repetat că nu va trimite soldaţi pe teren în Ucraina, nici măcar pentru a evacua americani în cazul unei invazii ruse, pentru că asta ar putea declanşa „un război mondial”.

„Când americanii şi ruşii încep să tragă unii în alţii, suntem într-o lume foarte diferită”, a spus liderul de la Casa Albă.

„Cetăţenii americani ar trebui să plece, ar trebui să plece acum. Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume”, a spus Joe Biden referindu-se la armata rusă.