VIDEO | Diana Șoșoacă, chemată la Parchet în dosarul neînțelegerilor cu jurnaliștii italieni: „Eu am făcut plângeri penale”

Senatoarea Diana Șoșoacă a ajuns, luni dimineață, la Parchetul General pentru a fi audiată în cazul scandalului cu jurnaliștii italieni.

Audierea a fost anulată pentru că avocatul senatoarei nu s-a prezentat.

Diana Șoșoacă a precizat că va reveni marți la audieri.

Diana Șoșoacă a fost luni la Parchetul General pentru a da declarații în dosarele în care s-a certat cu jurnaliștii din Italia. Aceasta a venit însoțită de mai mulți suusținători, dar și de soțul ei, Silvestru Șoșoacă, implicat de asemenea în dosare.

Ce a spus Diana Șoșoacă
„Este dosarul în care eu am făcut plângeri penale. Mi-a fost mie teamă de ceva?”, a declarat Diana Șoșoacă presei, la intrarea în sediul Parchetului General.

Vizita senatoarei nu a durat prea mult. Audierea a fost amânată pentru ziua de marți deoarece avocatul acesteia nu s-a prezentat la Parchet.
„Mâine la 10 voi reveni pentru că avocatul meu nu a putut să se prezinte azi. Am avut nişte discuţii preliminare. Am stabilit nişte chestiuni ale dosarului. Mâine revin la ora 10.

Să ştiţi că nu ştiu cine a adus în atenţie minciunile din presă. Domnul procuror niciodată nu m-a mai citat până acum.Nu a fost în niciun concediu, cum s-a mai zvonit. Că m-a citat, că a intrat în concediu. Nu am refuzat niciodată venirea când am fost citată am venit”, a mai precizat senatoarea.

Audierile din dosar
Întrebată despre persoanele care au mai fost audiate în acest dosar, Diana Șoșoacă a refuzat să ofere detalii și a spus: „este o anchetă a PICCJ, e vorba de infracţiuni împotriva unui demnitar al statului român, iar ancheta se va desfăşura aşa cum spune CPP”.
Soțul senatoarei, anchetat
În decembrie 2021, procurorii de la Parchetul Sectorului 1 au dispus control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cazul lui Dumitru Silvestru Șoșoacă, cercetat pentru că ar fi lovit membrii unei echipe de jurnaliști italieni care au venit în România pentru a-i lua un interviu Dianei Șoșoacă, dar și un polițist.

Senatoarea a respins acuzațiile aduse la adresa soțului ei, susținând că echipa de jurnaliști italieni ar fi agresat-o. Inițial, Silvestru Şoşoacă a contestat decizia procurorilor, însă magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au hotărât ca măsura controlului judiciar să râmână valabilă pentru 60 de zile.

O jurnașistă româncă, implicată în acest dosar, a mărturisit că a fost chemată pentru a da declarații, în calitate de martor în cazul dosarului de ultraj împotriva lui Silvestru Șoșoacă.