Veste uriașă pentru români! Se dau 3.000 de lei de persoană! Cine poate beneficia de bani

Mihai Drăgan a anunțat că cetățenii vor avea posibilitatea de a casa mașinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei.

Directorul de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Drăgan, a transmis recent că prima ediție a programului „ Rabla local” va începe la jumătatea lunii octombrie.

Așadar, românii pot beneficia de 3.000 de lei. Iată care sunt condițiile pentru a primi banii.

Veste uriașă pentru români! Se dau 3.000 de lei de persoană! Cine poate beneficia de bani
Joi, 6 octombrie, Mihai Drăgan a participat la conferința de deschidere a Salonului Auto București (SAB) & Accesorii 2022, de la Romexpo, unde a vorbit de programul „Rabla local”.

Acesta a explicat că programul se adresează românilor care doresc să caseze mașini, dar nu neapărat să și achiziționeze una nouă.

De asemenea, Mihai Drăgan a adăugat că programul este lansat pentru prima dată anul acesta, cu un buget de 50 de milioane de lei și speră că pri acest program să fie casate în jur de peste 20.000 de autovehicule vechi.

„Programul „Rabla local” îl lansăm, în premieră, la jumătatea lunii octombrie. Este un program care se adresează cetățenilor care doresc să caseze mașini, dar nu neapărat să și achiziționeze una nouă.

Sperăm să prefere transportul în comun, pentru că e o variantă foarte, foarte sănătoasă pentru mediu.

Programul acesta vine în contextul în care România are obligația, prin PNRR, să caseze până în anul 2026, 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.

Acest program îl lansăm pentru prima dată anul acesta, cu un buget de 50 de milioane de lei. Vom avea o primă de casare de 3.000 de lei pentru cetățenii care doresc să-și caseze mașinile, iar 80% din buget va fi suportat de către minister, prin Fondul pentru Mediu, și 20% de către autoritatea publică locală.

Programul se va desfășura prin autoritățile publice locale, așa că cetățenii doritori trebuie să meargă la primărie și să depună acolo dosarele pentru înscrierea în program.

Sperăm să casăm prin acest program, anul acesta, undeva în jur de peste 20.000 de autovehicule vechi. Cu siguranță, dacă se va dovedi un succes, așa cum se preconizează, sperăm să repetăm programul cu bugete mai mari în anii viitori ”, a declarat Drăgan.

Mihai Drăgan a amintit de programele guvernamentale „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”

Mai mult, Mihai Drăgan a amintit de programele guvernamentale „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”.

Acesta a transmis că anul acesta, ministerul a oferit prin Fondul pentru Mediu cel mai mare buget din istoria programelor „Rabla„, un total de peste 1,2 miliarde de lei, alocate în bugetele „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”.

„Ministerul Mediului susține mobilitatea curată, mobilitatea verde și vrem să îndrumăm industria auto către acest deziderat.

Anul acesta, ministerul a oferit prin Fondul pentru Mediu cel mai mare buget din istoria programelor „Rabla„.

Vorbim în total de peste 1,2 miliarde de lei, alocate în bugetele „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” pentru înnoirea pe de o parte a parcului auto, casarea mașinilor vechi și achiziționarea unora mai puțin poluante și, bineînțeles, a mașinilor electrice și hibrid plug-in.

Am lansat o nouă sesiune de finanțare pentru cele două programe, vinerea trecută, și pot să vă spun că bugetul pentru „Rabla Plus”, cel puțin pentru persoanele juridice, a fost epuizat în 20 de minute de la deschiderea sesiunii de finanțare, iar bugetul pentru persoanele fizice în mai puțin de două ore.

Până acum, anul acesta, s-au achiziționat peste 5.000 de autovehicule electrice, dar cu siguranță vor fi mult mai multe, pentru că, după cum știm, sunt încă probleme cu componenta de livrări pentru acest tip de vehicule”, a completat Mihai Drăgan.