Valentin Ivanciuc a murit, actorul avea 72 de ani

Valentin Ivanciuc, actor cunoscut al Teatrului Național din Timișoara, a murit, duminică, la vârsta de 72 de ani.

Trista veste a fost dată chiar de către instituția amintită mai sus, pe rețelele de socializare. El a jucat în cariera lui, pe scena de la Timișoara, peste 50 de roluri.

„Cu tristețe, Teatrul Național din Timișoara anunță că actorul Valentin Ivanciuc (29.04.1951 – 27.06.2021) a trecut în neființă.

După două decenii în care a fost actor al Teatrului de Vest din Reșița, în 1996, Valentin Ivanciuc s-a alăturat trupei Teatrului Național din Timișoara, pe scenele căruia a jucat peste 50 de roluri în următorii 22 de ani”, transmit reprezentanții Teatrului Național din Timișoara, pe Facebook.

Miercuri, 30 iunie, va avea loc înmormântarea, la cimitirul din cartierul Ronaț.

L-a urmat pe Ion Dichiseanu

Ion Dichiseanu a murit, pe 20 mai, la 87 de ani. În urmă cu mai puțin de două luni România a pierdut un alt mare actor. El avea grave probleme de sănătate și era internat de trei luni la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din București.

Potrivit Mediafax, actorul avea o infecție cu o bacterie periculoasă care i-ar fi infectat plămânul.