Val de aer polar în România – revin ninsorile
Vremea se schimbă de la o zi la alta, astfel că, recent, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de
utlim moment! Zilele următoare, chiar înainte de Florii, România este acoperită de un val de aer polar.
Iată ce temperaturi se vor înregsitra!
Administrația Națională de Meteorologie anunță că temperaturile vor fi scăzute până pe 25 aprilie. Ulterior, valorile
termice vor crește și se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.
“Dacă în ultimele două zile ne-am bucurat de vreme frumoasă şi temperaturi ce au caracterizat o vreme deosebit de caldă
pentru această perioadă, cu valori termice de peste 20 de grade Celsius în mare parte din ţară, vremea se va schimba semnifcativ în orele următoare.
Un front atmosferic rece pe care îl regăsim deja în extremitatea de nord-vest a teritoriului ţării va traversa ţara
noastra de la nord-vest către sud-est, astfel încât va determina, pe de o parte, apariţia precipiaţiilor pe parcusul zilei
de astăzi în jumătatea de nord a teritoriului unde vom avea chiar fenomene specifice instabilităţii atmosferice, adică averse şi descărcări electrice, pe de altă parte vom avea şi o scădere a valorilor termice.
Dacă ieri erau 20 de grade Celsius, astăzi, în zona de nord-vest, temperaturile vor porni de la 10-11 până la cel mult 15-
16 grade. În jumătatea sudică a ţării, astăzi va fi foarte bine, cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, ne aşteptăm la valori termice de 25-26 grade.
Dar acest front atmosferic se va deplasa treptat şi îl vom regăsi mâine şi în jumătatea sudică, prin precipitaţii, dar şi
prin scăderea semnificativă a valorilor termice, astfel încât va ploua în sud, în centru, în est şi temperaturile vor fi coborâte de maxime de la 8-9 până la cel mult 14-15 grade Celsius”, a explicat Alina Şerban, meteorolog ANM.
Dacă zilele acestea valul de aer polar își face simțită prezența din când în când, începând de sâmbătă, masa de aer rece va aborda jumătatea nordică a țării, centrul și estul, astfel că valorile temperaturilor vor scădea până la cel mult 10-11 grade.
De asemenea și duminică, de Florii, vremea va deveni deosebit de rece, înregistrându-se în țară temperaturi între 3 și 13 grade. De asemenea, și precipitațiile sub formă de ploaie își fac simțită prezența în Muntenia, Olteania și Dobrogea, în timp ce în Transilvania și Moldova, vor fi trecător lapovițe și ninsori.