UPDATE/ Bilanțul victimelor accidentului din județul Caraș-Severin

Update/ Reprezentanții IPJ Caraș-Severin au transmis bilanțul final al victimelor accidentului produs vineri, 15 aprilie.

Astfel, în urma impactului dintre două microbuze și un autoturism, 5 persoane au fost transportate la spital, dintre care

4 adulți și 1 copil.

Două dintre victime se aflau în microbuzul înmatriculat în județul Teleorman, respectiv șoferul de 53 de ani și o fetiță

de 11 ani, care a fost preluată de un elicopter SMURD (n.r este vorba despre copilul care a fost resuscitat la fața

locului). Alte 3 victime au fost pasageri în autoturismul cu capacitatea 8+1 locuri, înmatriculat în județul Mehedinți.

Știrea inițială/ Un accident rutier deosebit de grav s-a produs vineri, 15 aprilie, în județul Caraș Severin, mai precis

în zona localității Teregova, pe DN6. Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate două microbuze și un autoturism.

Accident rutier cu victime în Caraș-Severin
Două microbuze și un autoturism au intrat în coliziune pe DN6, în județul Caraș-Severin. Autoritățile au activat Planul

Roșu de Intervenție. La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de pompieri, dar și echipaje SMURD, un elicopter și șase Ambulanțe.

La fața locului, salvatorii intervin cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal și victime

multiple, trei autospeciale SMURD, un elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, căpitan Anca Balint.