un fost deținut a salvat o femeie însărcinată de la înec într-un râu înghețat. dimineața următoare, tot satul a fost uluit…

Vântul rece se târa pe străduțele pustii ale satului Sosnovca, azvârlind zăpadă în crăpăturile caselor vechi. Ian Gordeev, fost pușcăriaș, mergea de-a lungul râului, înfășurat într-un palton subțire și jerpelit. Se întorsese aici după cincisprezece ani de închisoare, hotărât să o ia de la capăt. Dar sătenii îl priveau pieziș – vechile supărări și zvonurile despre trecutul lui încă pluteau în aer.

Mergea încet, cu capul în pământ, când a auzit un țipăt. Un țipăt scurt, disperat. A ridicat privirea și a văzut o femeie chinuindu-se în apele negre ale râului înghețat. Gheața subțire se spărsese și ea se zbătea să iasă, dar hainele grele și frigul îi trăgeau corpul în jos.

Fără să stea pe gânduri, Ian a alergat. Și-a aruncat paltonul pe mal și s-a aruncat în apa mușcătoare. Ghețurile îi tăiau pielea, dar a ajuns la femeie. Ea plângea și țipa, ținându-și mâna pe burtă – era însărcinată.

„Ține-te de mine!”, a strigat el, și cu toată puterea rămasă, a tras-o spre mal. A reușit să o ridice și să o târască pe uscat, tremurând amândoi din toate încheieturile.

Un sătean, care auzise gălăgia, a venit alergând și i-a dus pe amândoi în casa cea mai apropiată. Medicul satului a fost chemat în grabă. Toată noaptea, Ian a stat pe un scaun în colțul camerei, ud și înghețat, privind cum doctorul îngrijea femeia.

Dimineața următoare, tot satul a fost uluit.

Zvonul se răspândise ca focul: „Ian Gordeev a salvat-o pe Maria Pâslari de la moarte! Și era să moară și el de frig!”

Bătrânii, care până ieri îl ocoleau, acum îl priveau altfel. Unii au început să dea din cap aprobator, șoptind: „Poate că omul s-a schimbat…”

Când Ian a ieșit pe stradă, în haine uscate împrumutate de preot, oamenii s-au oprit și l-au privit. A simțit fiori, dar nu de frig – ci de teamă. Însă de data asta, nu era ura în ochii lor. Era uimire… și recunoștință.

Maria, cu obrajii palizi dar zâmbind, a ieșit și ea. S-a apropiat încet de Ian, ținându-se de burta rotundă.

„Îți mulțumesc”, a zis cu voce stinsă, dar clară. „Mi-ai salvat viața. Și viața copilului meu.”

Ian și-a plecat capul, jenat. Nu știa ce să spună. O viață întreagă fugise de privirile oamenilor, iar acum toți îl priveau altfel.

În acea zi, primarul satului a venit la el cu o ofertă: „Vino să lucrezi cu noi, Ian. Avem nevoie de oameni cinstiți. Și tu… tu ai demonstrat că meriți o a doua șansă.”

Ian nu-și putea crede urechilor. După atâția ani de greșeli și regret, cineva îi întindea, în sfârșit, o mână.

Se uită la Maria, la sătenii care așteptau răspunsul său cu o licărire de speranță. Și atunci, pentru prima dată după ani întregi, Ian a zâmbit.

„Da”, a zis. „Vreau să încep din nou.”

Și astfel, în micul sat Sosnovca, sub cerul plumburiu și vântul aspru, o nouă poveste de viață se năștea – una în care omul căzut își regăsea locul printre ai lui.