Un copil de doi ani din Neamț a fost bătut de părinți până a ajuns în comă

Copilul a fos bătut cu sălbăticie, iar medicul a descoperit că are și lovituri mai vechi.

Un copil de 2 ani și jumătate a ajuns în comă la spital după ce a fost bătut de părinții lui , în comuna Urecheni, județul Neamț.

Copilul a fost bătut cu bestialitate

O femeie în vârstă de 20 de ani și concubinul ei în vârstă de 17 ani se pare că l-ar fi bătut pe copilul în vârstă de 2 ani și jumătate, după care, văzând că starea micuțului era gravă, au sunat la 112, solicitând ambulanța.
Micuțul are necroză pe fese de la loviturile primite, iar medicii au descoperit că băiețelul avea și urme mai vechi de la alte lovituri.

Echipajele de pe ambulanță l-au preluat pentru a-l transporta la spital și au anunțat organele de cercetare penală care au constatat că viața copilului a fost pusă în pericol.

Cei doi tineri au fost reținuți, iar marți, 1 februarie, au fost arestați preventiv pentru vătămare corporală și rele tratamente aplicate minorului.

Care a fost decizia instanței
”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamţ având ca obiect luarea măsurii arestării preventive. Dispune arestarea preventivă a inculpatei O. L. E., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală (…) și rele tratamente aplicate minorului (…) pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.02.2022 până la data de 02.03.2022, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B. N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală (…) și rele tratamente aplicate minorului (…) pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.02.2022 până la data de 02.03.2022, inclusiv.” este decizia instanței