ULTIMA ORA! Se Dau Bani Pentru Aceşti Români..
Românii afectaţi de epidemii vor putea beneficia de ajutoare de urgenţă acordate de autorităţile locale şi Guvern.
Proiectul de lege a fost deja promulgat de Klaus Iohannis. Până acum, autorităţile nu puteau acorda ajutoare celor afectaţi de epidemii.
Se dau bani de la stat. Potrivit proiectului de lege promulgat de Klaus Iohannis, românii afectaţi de pandemie vor putea beneficia
de ajutoare de la autorităţile locale şi Guvern. Mai mult, autorităţile locale vor putea acorda aceste ajutoare de urgență inclusiv în caz de deces, în ţară sau în străinătate.
Se dau bani de la stat. Legea a fost promulgată
Potrivit proiectului de lege, pentru a beneficia de ajutoare de urgenţă este nevoie de cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin
care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure.
Ajutoarele de urgenţă se vor stabili prin hotărârea consiliului local, ce va cuprinde şi procedura sau condiţiile de acordare a
ajutoarelor de urgenţă, iar fondurile necesare pentru plata lor vor fi suportate din bugetul local.
În cazul decesului cuiva dintr-o familie care deja beneficiază de ajutor social, primarii vor putea dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea. Acesta se va acorda,
conform prevederilor proiectului, „unei singure persoane, care poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul,
moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea”.
Proiectul de lege prevede că inclusiv Guvernul va putea da ajutoare de urgență celor afectați de epidemii. Astfel că, ajutorul de la
Guvern și ajutorul de la autoritățile locale vor putea fi cumulate. Până în prezent, persoanele afectate de epidemii nu puteau beneficia de ajutoarele de urgenţă.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie publicat în Monitorul Oficial. scrie romaniatv