Tragedie în lumea sportului! Un fotbalist celebru a murit, după ce s-a aruncat de pe o stâncă

Un celebru fost fotbalist, în vârstă de doar 31 de ani, a avut parte de un sfârșit tragic. Acesta a

vrut să facă spectacol sărind în apă de la înălțime dar, din nefericire, s-a lovit de o stâncă. Vacanța la care visase mult timp s-a dovedit a fi împrejurarea în care și-a găsit sfârșitul.

A murit Mourad Lamrabatte
O nouă tragedie lovește lumea sportivă. După ce am pierdut mai multe personalități, aflăm acum că un

mare sportiv a plecat dintre noi, la doar 31 de ani. Fostul fotbalist Mourad Lambrabatte a pierit în urma unui accident grav, la care nu s-ar fi așteptat nimeni.

Anunțul a fost făcut de către cei de la Vitesse, fostul său club la care a activat în cariera sa de

fotbalist. Colegii săi și-au exprimat regretul cu privire la această pierdere și au transmis gânduri bune apropiaților.

”Vitesse a primit trista veste a morții lui Mourad Lamrabatte. Fostul atacant al echipei a doua a clubului nostru abia împlinise 31 de ani. Le dorim familiei și prietenilor multă putere”, au transmis reprezentanții.

Bărbatul se afla în excursie în Mallorca și se distra de minune și nimic nu prevestea ce avea să se

întâmple. Când a vrut să facă spectacol și să imortalizeze acel moment, totul s-a terminat. Pentru că nu și-a luat adânc bine când a vrut să sară în apă de la 35 de metri, s-a lovit de o stâncă și așa și-a găsit sfârșitul.

Soția și copiii au fost martori
Acesta și-a pierdut cunoștința după lovitura puternică și nu a mai fost capabil să se salveze. Atunci,

a fost luat de valuri și dus în larg, motiv pentru care nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Soția a fost cea care a filmat momentul tragic și a alertat autoritățile, iar copiii săi au fost și ei

martori la cele întâmplate. Echipajele de salvare au ajuns la fața locului și au pornit căutările, dar bărbatul fusese deja dus departe de locul la care s-a produs accidentul.

Trupul neînsuflețit a fost scos de scafandri și efectuate asupra lui toate metodele necesar, dar a fost în zadar orice efort. După autopsie, a reieșit că fostul fotbalist a murit înecat, nu din cauza impactului. Dacă nu ar fi ajuns inconștient, s-ar fi salvat și era acum în viață.