Sunt împreună de 25 de ani, dar nu se căsătoresc. Ce au de gând Adrian Enache și Iuliana Marciuc

Iuliana Marciu și Adrian Enache formează unul dintre cele mai stabile cupluri de la noi din țară. De mai bine de 25 de ani, se iubesc cu foc și niciodată nu au dat semne că relația lor nu ar funcționa sau ar exista ceva probleme acolo.

Cu toate acestea, nu și-au unit nici acum destinele, deși îi leagă ani mulți de iubire.

De ce nu s-au căsătorit Iuliana Marciuc și Adrian Enache
Iuliana Marciuc și Adrian Enache trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și totuși nu s-au căsătorit. De mai bine de 25 de ani împreună, cei doi au trecut deja testul timpului, dar tot nu au decis să devină oficial soț și soție și să ducă relația la un alt nivel din acest punct de vedere.

Iulia a mărturisit în trecut că o căsătorie ”e principalul motiv de divorț”, iar în timp nu și-a schimbat deloc părerea. Ea consideră că nu actele le țin relația tare, ci iubirea și înțelegerea, care la ei primează. Dacă nu au făcut acest pas la început, nu simt că ar mai fi nevoie să îl facă acum, după atâta timp. Mai mult, se tem că ideea căsătoriei i-ar putea afecta, așa cum a făcut în multe cazuri, când cei doi s-au speriat de acest nou statut.

”Nu suntem căsătoriţi, suntem logodiţi de 10 ani, când am împlinit 15 ani de relaţie. Anul acesta am împlinit 25 şi am făcut o mare petrecere. Nu ne-am gândit să ne căsătorim, însă eu cred că dacă nu a fost atunci, la început, nu ştiu dacă schimbând regulile jocului cumva nu greşim. Şi atunci, dacă greşim, dacă ne e bine aşa, de ce să ne căsătorim? Căsătoria cred că e principalul motiv de divorţ. Nu vreau să am acest motiv”, a explicat ea

Iuliana recunoaște că între ei mai au loc și discuții aprinse, dar care mereu au au un final fericit. În timp, au învățat că cea mai importantă este înțelegerea și, când lucrurile scapă de sub control, trebuie să fii diplomat și să găsește o rezolvare, nu să renunți.