Știre de ultimă oră! Renate Weber a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului

Renate Weber a fost demisă din funcția de Avocat al Poporului de către plenul reunit al Parlamentului, în urma votului de astăzi. Astfel, Renate nu mai deține această funcție, după ce au fost 247 de voturi „pentru” revocarea ei și 32 de voturi „împotrivă”.

Renate Weber, revocată din funcție

Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcţia de Avocat al Poporului de plenul reunit al Parlamentului. S-au înregistrat 247 de voturi „pentru” şi 32 „contra, ceea ce înseamnă că România nu are în acest moment un reprezentant pentru această funcție importantă.

După ce răspunsurile au fost analizate și s-a constatat că au fost îndeplinite toate cerințele legale, preşedinta Comisiei juridice din Senat, Iuliana Scântei, reprezentant PNL, a anunțat revocarea lui Renate.

„Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a consacrat faptul că Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea Avocatul Poporului s-a realizat în limitele stabilite. (…) În urma dezbaterii cererii de revocare, membrii comisiilor juridice au constatat că sunt îndeplinite condiţiile legii pentru a supune plenului Parlamentului revocarea din funcţie a dnei Renate Weber Avocat al Poporului şi a hotărât cu majoritate de voturi să adopte raportul comun pentru revocarea din funcţie a dnei Renate Weber, Avocat al Poporului”, a spus preşedinta Comisiei juridice din Senat, Iuliana Scântei (PNL).

PSD a refuzat să participe la vot marți. În schimb, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat încă de marți că va contesta la Curtea Constituțională proiectul de hotărâre prin care aceasta a fost revocată din funcție. Funcția de Avocat al Poporului este una extrem de importantă și necesară în buna funcționare a statului, aceasta fiind singura instituție care poate bloca ordonanțele de urgență emise de guvern prin atacarea lor la Curtea Constituțională.

Camera Deputaților și Senatul au respins, în plenul reunit marți, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018, 2019 și 2020. Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a transmis că va solicita schimbarea lui Renate Weber din această funcție.