Starea de alertă, prelungită în România. CNSU a adoptat Hotărârea nr. 44

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 7 iulie 2021, Hotărârea numărul 44 prin care este propusă prelungirea stării de

alertă pe întreg teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2021 dar și măsurile de prevenire și control necesar a fi aplicate în contextul epidemiologic actual.

Principala schimbare față de măsurile aflate în vigoare vizează creșterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire și control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu coronavirus.

Masca de protecţie se va purta în continuare în spaţiile publice
Mai mult decât atât, se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare.

De asemenea se menține testarea săptămânala, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

În altă ordine de idei, se mențin restricțiile în ceea ce priveşte organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise și desfășurarea acestora în anumite condiții.

În cadrul hotărârii se propune ca desfășurarea competițiilor sportive, în spații deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru cetăţenii care sunt vaccinaţi anti-Covid-19 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Sunt incluse şi persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore. Respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.