Un rol important în faptul că mi-am găsit calea în viață l-a jucat prietena mea. Aveam 28 de ani când l-am cunoscut pe viitorul meu soț, Ruslan, care avea 32. Ne-am întâlnit și am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălalt.
După ce ne-am mutat împreună, am observat că Ruslan nu vorbea aproape deloc despre familia lui. Doar cu ocazia marilor sărbători mergeam la mama lui, Marina Dmitrievna, care locuia într-un sat din apropiere. Era o bătrânică blândă și caldă, care m-a învățat să gătesc și chiar mi-a dăruit o carte cu rețetele ei cele mai dragi. De fiecare dată când putea, ne dădea mâncare făcută în casă sau conserve.
Soacra m-a primit cu brațele deschise și m-a tratat ca pe fiica ei. Totuși, nu puteam să nu observ distanța și răceala dintre ea și Ruslan. Mi se părea nepotrivit să întreb de ce, așa că am păstrat tăcerea.
Totul mergea bine între noi, legătura dintre mine și Ruslan părea puternică. Până într-o zi, când Marina Dmitrievna m-a sunat și mi-a spus că se simte rău, rugându-mă să vin la ea. Fără să stau pe gânduri, mi-am luat o zi liberă de la serviciu și m-am dus la sat.
Am găsit-o foarte slăbită, iar starea ei m-a panicat. Am chemat ambulanța. Medicii au constatat că are nevoie de tratament, dar nu era loc disponibil în spital. Așa că, fără ezitare, am decis s-o iau cu mine în oraș, ca să aibă acces la medici și să mă pot ocupa de ea.
Dar ceea ce a urmat nu m-aș fi așteptat niciodată.
Când am intrat în apartament, Ruslan a izbucnit furios, întrebând de ce i-am adus mama acasă și cerând să o trimit înapoi în sat. M-am blocat. Marina Dmitrievna, aflată în spatele meu, s-a neliniștit și a vrut să plece. Dar m-am împotrivit – i-am spus să-și dea jos paltonul și să stea jos în sufragerie. L-am privit pe Ruslan în ochi și i-am spus clar: acesta e și casa mea, iar decizia de a o primi pe mama lui este a mea. Dacă nu-i convine, poate pleca el.
A ieșit trântind ușa, iar eu am înțeles, cu o durere grea în suflet, că nu pot trăi cu un om care își tratează propria mamă cu atâta nepăsare.
Seara a decurs liniștit. Eu m-am ocupat de soacră, iar în mine s-a înrădăcinat o convingere: de acum înainte, îmi voi apăra pe cei dragi și pe mine însămi – orice ar fi.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.