Seful ATI Sibiu, prima declaratie: „Legarea de pat a pacientilor se practica la toate sectiile de terapie intensiva”

Mihai Sava, Medicul Sef al Sectiei ATI a Spitalului Clinic Judetean Sibiu a facut prima declaratie si a

raspuns la o parte din intrebarile legate de acuzatiile grave aduse unitatii medicale: legarea de pat a pacientilor si chiar provocarea mortii din cauza deficientelor terapeutice.

Potrivit medicului, legarea pacientilor de pat se practica in toate sectiile ATI fiind o procedura care se practica pentru ca acestia sa nu se raneasca pana cand sedativele isi fac efectul. Legat de cazurile semnalate intr-un articol din publicatia Turnul Sfatului, in care se arata ca pacienti au decedat din cauza deficientelor terapeutice, Mihai Sava a raspuns publicatiei ca nu poate comenta atata timp cat informatiile provin din surse anonime.

Privind legarea de pat a pacientilor acesta explicat:

„Contentia mecanica (legarea de pat) a pacientilor se practica in toate sectiile de terapie intensiva, fiind utila la pacientii agitati pana cand se instaleaza efectul sedativelor administrate sau atunci cand cresterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reactii adverse amenintatoare de viata. Un pacient agitat poate sa se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilatiei mecanice. Pentru aceasta practica exista un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate in presa evidentiaza flictene la nivelul mainii unui pacient, flictene care pot aparea in multiple situatii chiar daca acesta nu a fost contentionat mecanic. Contentia se realizeaza cu centuri de contemtie, care sunt echipamente medicale speciale pentru aceasta procedura”, a raspuns medicul.