Se găsesc în bucătăria ta farfuriile acestea?

Orice gospodină care iubește să gătească are, cu siguranță, nenumărate ustensile și o veselă amplă în bucutărie.

Se-ntâmplă, în cazul unora, să se păstreze anumite căni și farfurii vechi care au suferit mici accidente de-a lungul anului, iar asta e extrem de periculos pentru sănătatea familiei.

Un specialist atrage atenția asupra acestei greșeli pe care orice gospodină o face!

Pericolul existent în cănile și farfuriile vechi
Dacă deții căni, farfurii ori oale vechi, care de-a lungul anilor au suferit mici accidente, ar fi bine să renunți la ele. Specialiștii spun că aceste obiecte sunt foarte periculoase pentru familia ta, iar motivul este unul logic.
Dat fiind faptul că obiectele care au fost scăpate ori bușite au căpătat anumite fisuri, acestea permit ca substanțele toxice să rămână în acele suprafețe. Prin urmare, ulterior, vor ajunge direct în mâncare. Și, apoi, direct în organismul tău, riscând să dezvolți infecții ori chiar boli grave.