Scenariu de film | La 40 de ani de la uciderea părinților ei într-o pădure,

Fiica unui cuplu care au fost găsit mort în Texas în urmă cu mai bine de 40 de ani a fost găsit în viață. „Baby Holly” Crouse, acum în vârstă de 42 de ani, nu a fost găsită alături de părinții ei la locul crimei, în anul 1981. Cuplul nu a fost identificat până în 2021, atunci când s-au folosit teste ADN.

Oficialii din Texas au spus că „se bucură” că ea este în siguranță, dar cele două cazuri de crimă rămân încă neelucidate.

Conform sursei citate, un cult religios misterios ar putea fi responsabil pentru decese, scrie BBC.

Tina Gail Linn Clouse și Harold Dean Clouse Jr s-au mutat din Florida în Texas cu puțin timp înainte de a fi găsiți morți într-o pădure din Houston.

Fetița a fost găsită după 42 de ani
Într-o declarație de presă, procurorul general din Texas a anunțat că Holly a fost găsită după 42 de ani.

Acum locuiește în Oklahoma și este mama a cinci copii. Mai multe detalii nu au fost dezvăluite, pentru a-i proteja confidențialitatea.

Holly Crouse a aflat pentru prima dată despre identitatea ei când a fost vizitată la locul ei de muncă de poliție, în ziua în care tatăl ei ar fi împlinit 63 de ani.

Bunica ei a spus că acesta este un „cadou trimis din rai”.

Conform prim-procurorului general asistent din Texas, Brent Webster, fata a fost adusă la o biserică din Arizona de două femei.

El a spus că părinţii adoptivi care au crescut-o pe Holly nu sunt suspectaţi că ar juca vreun rol în uciderea părinților ei biologici.