S-a făcut dreptate! Cum s-au răzbunat deținuții din Jilava pe Gheorghe Dincă –

Chestionat de experți ai INML și pus în fața unor specialiști FBI, Gheorghe Dincă a recunoscut că singurul său regret este faptul că a fost prins.
”Monstrul din Caracal” le-a sechestrat și – conform declarațiilor date în fața anchetatorilor – ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, însă atunci când a fost dus în Penitenciarul Jilava a găsit ”puterea” de a se plânge că nu este totul în regulă.
Gheorghe Dincă a fost, mai tot timpul, nemulțumit de tratamentul care i se acordă.
Încă de la începutul anchetei, Dincă a avut ceva de reproșat gardienilor, cu toate că a beneficiat de condiții de detenție cu mult peste medie.
Totuși, criminalul are și momente în care este tensionat și chiar timorat, pentru că deținuții de la Jilava nul-au așteptat, cum se spune, cu pâine și cu sale.
Tocmai din această cauză, Gheorghe Dincă are un comportament care se schimbă de la o zi la alta. Și, bineînțeles, aruncă acuzații și către deținuți.
”Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei, conform adevarul.ro.
Ipoteză-șoc: Gheorghe Dincă ar putea fi ucis în închisoare?
Conform acelorași surse, ”Monstrul din Caracal” are parte de măsuri de securitate sporite.
Mascații penitenciarului sunt pregătiți să intervină în orice moment, dacă viața acestuia ar fi în pericol. Menționăm că, deocamdată, Gheorghe Dincă este singur în celulă.
”Surse judiciare spun că acolo măsurile de securitate sunt similare cu cele luate în cazul criminalului grec Konstantinos Passaris.
Cel care susţine că a omorât două fete este păzit, zi şi noapte de mai mulţi gardieni, iar mascaţii penitenciarului sunt pregătiţi să intervină în orice secundă”, potrivit site-ului știriletvr.ro.
Mai mult, alte persoane din caz au dezvăluit faptul că, în spitalul de la Jilava, acolo unde ”monstrul din Caracal” este închis, el locuiește singur în celulă.
”Stă izolat și este dus singur la plimbare”, au declrat surse judiciare, conform stirilekanald.ro.