Roxana Popa, o tânără de 24 din Hunedoara, a murit subit pe patul de spital.

Roxana Popa avea toată viața în față, doar că o infecție banală, nedescoperită la timp, spun medicii i-a fost fatală.

Tânăra din Hunedoara a murit la numai 24 de ani, lăsând în urma sa multă durere și oameni dragi, familie și apropiați, în stare de șoc.

Roxana Popa a murit în urma unei infecții
Recent, conform informațiilor făcute publice până la acest moment în presa locală, zhd.ro spune că tânăra a ajuns la spital cu o afecțiune nu foarte gravă, dar ale căror semne nu ar fi fost observate în timp utile. Astfel, medicii spun cp această problemă i-ar fi cauzat o infecție în organism, dar și alte complicații care au dus ulterior la decesul tinerei

După ce starea fetei s-a agravat, aceasta a fost dusă la Spitalul municipal din Hunedoara, unde a fost operată de urgență și internată la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, însă, din păcate, organismul ei a pierdut lupta cu viață, iar cadrele medicale au fost nevoite să îi declare decesul.

Astfel că, la scurt timp de la aflarea teribilei vești, întreaga comunitate din Cerbăl, acolo unde fata lucra în cadrul primăriei a fost devastată.

Rudele, prietenii, foștii colegi, dar și apropiații au ținut să trimită câte un gând bun către familia îndoliată care acum o plânge pe Roxana Popa, tânăra care a fost elevă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara și a absolvit Facultatea de Drept și Științe Administrative.