România trece la ora de iarnă. Cum ne afectează această schimbare
În această noapte are loc unul dintre cele mai importante evenimente ale anului: trecerea la ora de iarnă.
Ceasurile se dau înapoi, astfel că ora 4 devine ora 3. De anul acesta, unele state vor rămâne definitiv la ora de iarnă, dar se pare că nu și România, care va trece apoi și la ora de vară.
Află cum ne afectează organismul această mișcare și la ce trebuie să ne așteptăm.
Azi trecem la ora de iarnă
Ziua de 31 octombrie va avea 25 de ore şi devine cea mai lungă zi a anului, pentru că se dă ceasul înapoi. Acest an ar fi trebuit să fie ultimul în care ţările europene trec la ora de iarnă, dar se pare că România nu a renunțat încă la acest sistem și va mai avea parte de schimbări și astăzi. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie.
Sunt însă şi ţări care au renunţat la astfel de metodă, precum Rusia şi Ucraina sau state din Asia Centrală. Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii.
Ora de iarnă și organismul
Specialiștii spun că ora de iarnă are o influență mare asupra organismului nostru și vom simți efectele rapid. Printre cele mai întâlnite simptome se numără insomniile, oboseala, durerile de cap şi modificarea apetitului. Riscăm să ne simțim rău și să nu înțelegem de ce, dar acesta este motivul
Acestea sunt doar câteva dintre modurile în care e posibil să resimţim această modificare, dar se poate manifesta și altfel. Medicii spun că avem nevoie de aproximativ două săptămâni pentru a ne adapta și pentru a ne reface după schimbarea orei, dar există modalități diferite prin care să ne vindecăm.
Sportul este o metodă foarte bună, care ne face să ne simțim mai bine. La fel de importante sunt și odihnă, dar și alimentația, care trebuie să fie una tot mai sănătoasă.
În cele mai dificile situații, unii oameni au fost nevoiți să apeleze la ajutor specializat pentru a putea reveni la starea inițială după ce a avut loc trecerea la ora de iarnă. Un psiholog va ști exact ce să îți spună să faci pentru a te simți mai bine și a trece peste acest eveniment.