Revolta familiei Aurei Ion, la 7 ani de la tragedia din Munţii Apuseni. Ce se întâmplă cu procesul

Familia Aurei Ion şi-a manifestat nemulţumirea din cauza greutăţii cu care avansează procesul deschis după moartea tinerei doctorițe în Munţii Apuseni, în urmă cu 7 ani și jumătate.

Revolta familiei Aurei Ion, la 7 ani de la tragedia aviatică din Munţii Apuseni. Ce se întâmplă cu procesul a stârnit revolta şi lacrimile celor care caută dreptatea de atâţia ani.

Familia rezidentei Aura Ion acuză că este plimbată pe drumuri și că accesul la dosar este blocat intenţionat de procurori. Oameni nu înţeleg de ce magistraţii au cerut o nouă expertiză medico-legală la distanţă de 7 ani şi jumătate de la tragedie.

Amintim că prima expertiză a reliefat că aceasta ar fi murit în zăpadă, din cauza friguluu, după avionul pilotat de Adrian Iovan ce s-a prăbușit într-o pădure din Munţii Apuseni. La 20 ianuarie 2014, avionul de mici dimensiuni se prăbuşea de la o înălţime de 1.400 de metri după o aterizare forţată. Aproximativ şapte ore au durat căutările, iar autorităţile s-au învârtit în cerc pe o rază de 15 kilometri pătraţi.

Scene ireale pentru acest secol
Localnicii au fost primii care i-au găsit pe supravieţuitori. În cele din urmă, dintre cei şase pasageri, doar patru mai erau în viaţă în acel moment. Localnicii au făcut focul şi au acoperit victimele cu pături. Din nefericire, Adrian Iovan şi Aura Ion au murit, iar Mariana Ciucă, sora rezidentei, nu înţelege de ce nu se termină procesul.

„Pentru noi, pentru toată familia, pare foarte puțin, în sensul de trauma pe care am trăit-o și felul în care ne simțim în acest moment. Suntem în același loc, în aceeași situație. Dacă vorbim despre faptul că s-a clasat o parte din dosar acum câțiva ani, vreau să spun că de atunci batem pasul pe loc cu ceea ce a rămas în picioare și ceea ce trebuia să fie anchetat, pentru că probele sunt la dosar, nu mai avem nevoie de expertize