Restricții la utilizarea apei potabile! Ministrul Mediului, anunț pentru populație

Ministrul Mediului a anunțat restricții la utilizarea apei potabile și a făcut un anunț pentru populație. Potrivit spuselor sale, administrațiile locale vor trebui să impună restricții, fiind de părere că este o mare risipă ca oamenii să ude grădinile cu apă potabilă.
Apel pentru populație! Restricții la utilizarea apei potabile
Tanczos Barna face apel la administrațiile locale să impună restricții la utilizarea apei potabile în condiții de secetă.
Ministrul Mediului consideră că vor fi administraţii locale care vor trebui să ia măsuri pentru asigurarea apei potabile pentru toţi cetăţenii şi pentru asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung.
Oficialul a făcut declarații la finalul ședinței de Guvern de miercuri, 20 iulie 2022.
Sunt foarte multe localităţi care au sisteme de alimentare cu apă potabilă construite pe un consum normal, fără a consuma apă potabilă pentru alte scopuri: irigare, industriale, bazine de înot, udatul grădinii sau a gazonului.
Mai ales în această perioadă trebuie să fim responsabili şi să avem grijă de această resursă, a spus Tanczos Barna.
Ministrul Mediului spune că restricțiile impuse pe plan local vin în sprijinul refacerii rezervelor de apă pe timp de noapte sau refacerii rezervelor în acele perioade în care se aplică restricțiile.
Potrivit spuselor sale, celula de criză de la Guvern se va ocupa de monitorizarea zonelor afectate de secetă și de luarea de măsuri în localitățile unde se înregistrează deficiențe de alimentare cu apă potabilă.
Ce spune Ministrul Mediului despre irigarea în grădină, în această perioadă
Oficialul a transmis că situația nu poate fi generalizată, însă este clar că în localitățile unde nu există piscine și cluburi, apa este folosită pentru irigarea în grădină, în această perioadă.
Tanczos Barna a declarat că apa potabilă pentru băut și pentru nevoile casnice este apă scumpă, tratată, care a trecut prin foarte multe procese de tratare și filtrare.
Chiar dacă ne pare rău pentru roşiile pe care le-am pus, apa potabilă pentru băut şi pentru nevoile casnice este apă scumpă, apă tratată, trecută prin foarte multe procese de tratare şi filtrare, motiv pentru care trebuie să o folosim pentru ce trebuie, a mai spus ministrul Mediului.
Tot la finalul ședinței de Guvern, Ministrul Mediului a tras un semnal de alarmă în privința incendiilor de vegetație, tot mai dese în ultima vreme
 El a făcut apel la fermieri să nu mai dea foc pe terenurile agricole pentru că focul se extinde peste vegetația uscată și generează incendii.