Raed Arafat avertizează: „Dacă nu continuăm vaccinarea
Raed Arafat avertizează avertizează că dacă românii nu se vaccinează cu serul anti-covid, varianta delta poate deveni un
pericol. Potrivit ultimelor date raportate duminică de autorităţi, puţin peste 20.000 de persoane s-au vaccinat împotriva coronavirusului în ultimele 24 de ore
„Dacă nu continuăm vaccinarea anti-COVID, e un pericol varianta delta (tulpina indiană – n.r.). Nu ar trebui să mai fie niciun motiv ca să apară un val serios la noi”, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) la Antena 3.
Potrivit CNCAV, 20.345 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, doar 6.125 fiind la prima doză. Un număr de 16.680 de persoane au primit vaccinul Pfizer, 766 pe cel de la Moderna, 571 pe cel produs de AstraZeneca şi 2.328 pe cel de la Johnson & Johnson.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 4.633.520, majoritatea primind serul Pfizer – 3.586.879. Alte 362.608 au fost vaccinate cu serul Moderna, 432.151 cu AstraZeneca şi 251.882 cu Johnson & Johnson.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat doar 3 reacţii adverse: două la vaccinul Pfizer şi una la Moderna.
„Menţionăm că 145 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a arătat CNCAV.
Până duminică, 20 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.256 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.122 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 53 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până duminică, 32.326 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 19.06.2021 (10:00) – 20.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 18 decese (16 bărbați și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Ialomița și Vaslui.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 781. Dintre acestea, 161 sunt internate la ATI.