Radu Vâlcan, îngrijorat de sarcina Adelei. De ce se teme cel mai tare

Adela Popescu a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru ziua cea mare. Vedeta urmează să aducă pe lume cel de-al treilea copil al familiei.

Pentru a se asigura că sarcina decurge așa cum trebuie, Adela a mers conștiincioasă la medic și, în stilu-i caracteristic, le-a povestit fanilor de pe Instagram care sunt temerile lui Radu cu privire la ceea ce urmează.

Ce îl îngrijorează pe Radu Vâlcan cu privire la sarcina Adelei
Adela a povestit amuzată că Radu a rugat-o să o întrebe pe ginecologul care îi monitorizează sarcina, următoarele: ce poate el să facă dacă ea va naște în mașină, în drum spre maternitate, dacă există riscul ca bebelușul să rupă cordonul ombilical, și dacă are voie să aștepte pe hol în timpul nașterii.

Pe lista întrebărilor, Radu mi-a subliniat trei: dacă nasc în mașină, în drum spre maternitate, el ce face? Pentru că la ultima ecografie bebelușul se juca cu cordonul ombilical, există riscul să îl rupă? Dacă ajungem în timp util, să spunem, are voie să stea pe hol în timpul nașterii? Mi-a fost jenă să îi adresez întrebările astea doamnei doctor, m-am limitat doar la a afla dacă totul este bine, a spus Adela.

Fanele Adelei s-au amuzat de gândurile lui Radu Vâlcan
Mămicile care o urmăresc pe Adela Popescu pe rețelele de socializare s-au amuzat de îngrijorările lui Radu, dar i-au transmis Adelei că ar trebui să aprecieze că are asemenea gânduri. Toată lumea i-a transmis sănătate și o naștere ușoară.

Are si omul grijile lui. Important e că își mai face griji. Sănătate multă!, a comentat, amuzată, o urmăritoare de-a Adelei.

Din fericire, bebelușul este bine, sarcina decurge normal, iar Adela așteaptă cu nerăbdare ziua cea mare. Ea va aduce pe lume cel de-al treilea copil al familiei, tot băiețel și de această dată. Adela și Radu nu au spus ce nume au ales pentru bebeluș, însă cert este că acesta va începe tot cu litera A, la fel ca și în cazul lui Alexandru și Andrei.