Putin are probleme de sănătate!

Putin este unul dintre cele mai interesante personaje ale momentului, după ce a început războiul în Ucraina.

Celebrul lider al Rusiei a fost surprins acum într-o ipostază mai puțin plăcută, din care oamenii au tras concluzia că nu ar fi deloc într-o stare bună, ci ar avea probleme de sănătate.

Vladimir Putin ar fi grav bolnav

Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere, dar apariția sa a fost una extrem de șocantă. Jurnaliștii de la The Sun

i-au analizat înfățișarea și mișcările și au ajuns la concluzia că nu i-ar fi deloc bine. Sursa citată menționează că liderul de la Moscova avea un aspect ”fragil”, care sugerează că ar avea probleme grave de sănătate.

Publicația britanică susține că Vladimir Putin era vizibil agitat, distrat și nesigur în fața mulțimii și își mușca buza în continuu când asculta slujba. Mâinile acestuia tremurau în timp ce ținea o lumânare aprinsă lângă altar, la liturghie de Înviere, semn că ceva nu era în regulă cu el.

Putin, tot mai neliniștit
Totodată, la un moment dat, președintele rus a fost văzut făcându-și încet semnul crucii și cu greu, pentru că nu își putea controla mișcările și tremura foarte tare. Cu greu își menținea concentrarea și uneori chiar uita să își mai facă semnul sfintei cruci.
4eeeeeeeeeerw

Toate aceste afirmații sunt făcute la doar câteva zile distanță după ce a fost surprins în timp ce ținea strâns colțul unei mese și bătea din picior. Experții au declarat pentru The Sun că filmarea „nu este portretul unui Putin sănătos”, puternic, cum lăsa mereu impresia că ar fi.

„Acesta nu este un portret al unui Putin sănătos, ci unul care pare din ce în ce mai slab și abia capabil să se țină drept la o masă mică de conferințe. Picioarele lui Putin par, de asemenea, destul de subțiri, de parcă ar putea suferi de pierdere în greutate sau de mușchi din cauza unei boli”.

Fața umflată întărește un aspect nesănătos, mai ales în comparație cu fotografiile și videoclipurile premierei rusești de acum câțiva ani”, a spus Erik Bucy.

Oficialii de la Kremlin susțin că nu s-ar pune problema de vreo boală la Putin. Se pare, însă, că experții spun că poziția lui de la masă, mâinile încrucișate, privirea tulbure sugerează că nu s-ar simți deloc bine.