Prin ce a trecut Giulia Anghelescu după ce cumnatul ei, Şerban Huidu, a ucis trei oameni într-un accident de maşină

Giulia Anghelescu, cea care este cumnata lui Şerban Huidu, a trecut şi ea prin momente dificile după ce realizatorul de la Prima TV a ucis, în 2011, trei oameni în urma unui accident de maşină.

Artista a recunoscut că episodul respectiv i-a afectat familia, dar că a reuşit să treacă peste trauma emoţională. Soţia lui Vlad Huidu a precizat că a reuşit să rămână pe linia de plutire şi în cariera muzicală.

Drama i-a apropiat şi mai mult
Giulia Anghelescu a afirmat, în emisiunea „theXclusive”, de pe YouTube, că ar fi şiut cum să gestioneze situaţia dacă drama cauzată de Şerban Huidu ar fi avut un impact „nimicitor” asupra familiei lor.

„Scandalul respectiv nu mi-a afectat cariera, din contră! Orice s-a scris sau s-a spus despre vreun membru al familiei noastre nu ne-a făcut decât să ne apropie și mai mult relația. Adică, nu am avut, nu … Și cred că, indiferent de ce s-ar fi întâmplat, aș fi știut să gestionez situația”, a povestit Giulia Anghelescu pentru sursa amintită.

Şerban Huidu, 4 de ani de inchisoare cu suspendare
În 2013, la un an şi jumătate distanţă de la accidentul de pe DN1, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Brașov, după ce procurorii au cerut să fie majorată pedeapsa pe care Huidu a primit-o iniţial, de doi ani și șase luni, cu suspendare, la patru ani.

La momentul respectiv, rudele victimelor accidentului au considerat că această pedeapsă este nedreaptă.

„Această veste este tot un necaz. Sunt revoltată de această sentinţă ca şi de prima. Nu s-a aplicat legea în spiritul şi în litera ei. Trebuia să se aplice articolul 178 din Codul Penal pentru omor din cuplă, adică închisoare cu executare.