Previziuni sumbre despre valul 4 al pandemiei. Medicul Alexandru Rafila avertizează

Profesorul Alexandru Rafila a spus că din toamnă am putea trece prin valul 4 al pandemiei de coronavirus.

El a precizat că la fel s-a întâmplat și anul trecut, când peste vară, lucrurile se așezaseră, dar din toamnă, a explodat numărul cazurilor de coronavirus. Rafila este reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

Valul 4 al pandemiei, în toamnă
Medicul Alexandru Rafila spune că, cel mai probabil, se va repeta scenariul de anul trecut, când numărul de infectări va crește în toamnă, însă cifrele vor fi mai mici pentru că o parte dintre români s-au vaccinat.

Se repetă, probabil, scenariul de anul trecut, doar că cifrele sunt mult mai mici pentru că deja o parte din populație este imunizată, chiar dacă România nu este printre țările cu un procent important. Vedeți că avem vreo patru milioane și ceva de persoane care au fost vaccinate pana in momentul de fata, a spus Alexandru Rafila.

Rafila spune că este absolut necesar să continue campania de vaccinare în România și cât mai mulți oameni să se imunizeze împotriva virusului Sars Cov 2.

Profesorul este de părere că aderența românilor la vaccinare nu va fi extraordinară dacă autoritățile nu vor găsi noi căi de comunicare, de atragere a oamenilor să facă acest vaccin, făcând referire la românii din zonele rurale.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a dat exemplul Franței unde 30 de milioane din totalul de 60 cât este populația țării, s-a imunizat deja împotriva virusului Sars Cov 2.

Bilanțul cazurilor de Covid-19 în România
Cea mai recentă actualizare a Grupului de Comunicare Strategică arată că până luni, 23 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.075.543 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.032.888 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Următoarea actualizare a numărului de infectări cu Covid-19 va fi făcut marți, 25 mai, în jurul orelor 13.00.