Postul Sfinților Petru și Pavel 2022. Ce nu trebuie să faci în această perioadă
Cel mai scurt post al anului începe, în 2022, pe data de 20 iunie și se termină pe data de 28 iunie. Postul Sfinților Petru și Pavel nu are dată fixă, fiind calculat în funcție de alte sărbători a căror dată depinde de Paște. Totuși, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel are loc pe data de 29 iunie, an de an.
Ce trebuie să facem în timpul postului
Conform Sfintei Scripturi, Sfinții Petru și Pavel țineau mereu post înainte de un eveniment important. Fiind propovăduitori ai Evangheliei, cei doi sfinți au fost uciși pentru credința lor. Tocmai de aceea, creștinii țin, astăzi, post pentru ei.
Postul este o perioadă de rugăciune, de abținere de la anumite mâncăruri și de dăruință către Dumnezeu. Preoții ne învață că nu este important doar să ne abținem de la anumite mâncăruri, ci că trebuie să fim mai iertători, mai altruiști și mai răbdători. De asemenea, în perioada postului este importantă spovedania.
Acest post este considerat dintre cele mai ușoare, nu doar pentru că este cel mai scurt, ci și pentru că sunt multe dezlegări la pește. Astfel, în 2022, există patru zile cu dezlegare la pește, după cum urmează: 22 iunie, 24 iunie, 25 şi 26 iunie.
Ce NU avem voie să facem în perioada postului
Fiind o perioadă strictă, în perioada postului nu se fac nunți, botezuri sau alte petreceri. De asemenea, nu se cântă, nu se dansează, nu se întrețin relații fizice, nu se consumă alcool și nu se fumează. În afara zilelor cu dezlegare, în perioada postului nu se consumă carne, pește, lactate sau ouă.
Excepțiile sunt destinate femeilor însărcinate sau lăuze, copiilor sau oamenilor cu probleme de sănătate.
Legendele lui Sânpetru
Sânpetru, o prescurtare de la Sfântul Petru, a devenit un personaj pe baza căreia s-au creat multe legende. Spre exemplu, se spune că Sânpetru bate din bici, transformând scânteile biciului în licurici.
De asemenea, despre Sânpetru se spune că este ocrotitorul recoltelor, fiind blând cu cei care îl respectă, cu ploaie sau căldură, dar dur cu cel care-l nesocotesc, cu grindină sau secetă. Despre el se spune că fierbe grindina, topind-o în bucățele mici și că hrănește animalele, mai ales lupii.
Sfântul Petru este sfetnicul lui Dumnezeu, primind cheile de la Porțile Raiului.