Politician împușcat mortal la o partidă de vânătoare din județul Timiș, după ce a fost confundat cu un fazan

Un bărbat de 36 de ani a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare, sâmbătă, pe raza localității Livezile, din județul Timiș.

După apelul la 112, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de poliţie şi o ambulanţă, medicii făcând eforturi să îl resusciteze pe bărbat.

Însă, acesta nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Potrivit Antena 3, ar fi vorba de un consilier PRO România și a fost împușcat în piept, după ce a fost confundat cu un fazan, chiar de către nașul său care e tot politician, dar la PSD.

Suspectul a fost găsit la fața locului de către polițiști, care precizează că partida de vânătoare a fost organizată legal și armele erau deținute legal.
„Astăzi (sâmbătă, 12 februarie-n.r.), polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că pe fondul de vânătoare din Deta a fost organizată o partidă de vânătoare în urma căreia, un bărbat, de 36 de ani, a fost împușcat accidental de un alt bărbat, de aceeași vârstă. În urma incidentului, bărbatul a decedat. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș.