PENSII 2022. Sute de mii de români vor primi ANUNŢUL în plic în acest an

Casele de pensii vor fi obligate să transmită angajatorului informaţii privind emiterea deciziilor de pensionare, conform

unui proiect aprobat de Senat.

Casele de pensii ar putea avea o nouă obligație referitor la informațiile privind vechimea angajaților.

Astfel Casele teritoriale de pensii vor trebui să transmite angajatorilor informaţii cu privire la emiterea deciziilor de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parţial sau de invaliditate.

În situaţia actuală, decizia de pensionare este comunicată doar persoanei care formulează cererea de pensionare, fără a fi comunicat şi angajatorului faptul că a fost emisă precum şi data emiterii acesteia.

Proiectul de lege reglementează obligativitatea caselor teritoriale de pensii ca, în acelaşi termen în care trimit persoanei care a formulat cererea decizia de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parţial sau de invaliditate, să notifice printr-o Informare şi angajatorul cu privire la emiterea acesteia.

Aceasta completare a textului de lege se impune a fi făcută deoarece contractele individuale de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, comunicarea decizici de pensie (..), ori, decizia de pensionare fiind comunicată doar angajatului, angajatorul poate lua cu întârziere sau deloc la cunoştinţă de emiterea acesteia, fiind astfel în culpă cu privire la neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă, spun inițiatorii reglementării.

PENSII 2022. Se aplică RETROACTIV în acest an, vestea aşteptată de români
Conform dispoziţiilor art. 56 alin (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii republicat, cu modificările şi cornpletările ulterioare, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia în scris, prin decizie a angajatorului, ori dacă angajatorul nu are cunoştinţă de emiterea deciziei de pensionare sau în cazul pensiei pentru limită de vârstă nu are cunoştinţă de indeplinirea stagiului minim de cotizare al salariatului, se afla in imposibilitatea de a respecta prevederile legale în ceea ce privește termenul de constatare a încetării de drept a contractului individual de munca.