O tânără a găsit un portofel cu 19.000 de euro şi l-a predat Poliţiei:

O femeie din Iaşi a găsit un portofel în care se aflau 19.000 de euro, a mers la Poliție și a predat banii.
Caz rar în Iași. O tânără care distribuie ziare în parcarea unui centru comercial a găsit o borsetă în care se afla o

sumă uriaşă de bani şi a decis s-o predea Poliţiei. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că portofelul, care
conținea suma de 19.160 de euro, aparținea unei femei de 64 ani din comuna Holboca, a notat ziaruldeiasi.ro. Păgubita

fusese anterior la o casă de schimb valutar din zonă, unde a convertit lei în euro. Pentru că nu și-a mai găsit banii,

depusese deja plângere la Poliție, reclamând că i-au fost furați, potrivit adevarul.ro. ”O felicităm pe tânără pentru

gestul său și apreciem spiritul civic de care a dat dovadă, reprezentând un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi”, au

transmis reprezentanții IPJ Iași, referindu-se la persoana care a recuperat banii, pe numele ei Ana Manole.

„Am mers la Poliție din inimă. Nu erau banii mei munciți”, și-a argumentat Ana Manole gestul.