O altă țară europeană va elimina toate restricțiile din nouă februarie

Suedia va ridica restricțiile anti-pandemie săptămâna viitoare deși această țară nordică se confruntă în continuare cu niveluri record de infecții, transmite Reuters.

Decizia este în linie cu anunțurile făcute în ultimele zile de mai multe țări europene, iar România s-ar putea încadra și

ea în trend, potrivit ministrului sănătății, Alexandru Rafila.

Guvernul suedez a anunţat joi că din 9 februarie va elimina toate restricţiile în vigoare în prezent din cauza pandemiei de coronavirus, ca urmare a procentului ridicat al populaţiei vaccinate şi unui pericol mai mic reprezentat de varianta Omicron
, relatează EFE.
Suedia se alătură altor țări nordice
Suedia se alătură astfel altor ţări nordice, precum Danemarca, care a eliminat restricţiile în urmă cu două zile, sau Finlanda care va renunţa la restricţii de-a lungul acestei luni, în timp ce Norvegia a ridicat deja toate restricţiile.

„A venit vremea să deschidem Suedia din nou. Contagierile vor rămâne ridicate o perioadă de timp, însă cele mai grave consecinţe au fost lăsate în urmă”, a declarat la o conferinţă de presă şefa guvernului suedez, Magdalena Andersson.

Când a prelungit restricţiile la sfârşitul lui ianuarie, Andersson deja anunţase 9 februarie ca posibilă dată pentru eliminarea definitivă a acestora.

COVID-19 nu va mai fi considerată o boală „critică” pentru societatea suedeză
Anunţul implică faptul că restaurantele vor putea rămâne deschise şi după ora 23:00 şi că se va renunţa la limitarea numărului de persoane la evenimentele publice, precum şi la recomandarea de a lucra de acasăşi de a reduce contactele în spaţiile interioare.

Magdalena Andersson a precizat totuşi că riscul pentru cei nevaccinaţi se menţine „ridicat”, mai ales dacă este asociat unei vârste înaintate, astfel încât a anunţat că vor fi menţinute recomandările pentru această grupă de vârstă.

În total, 83,6% dintre suedezii de peste 12 ani au fost vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă, iar 49,8% dintre adulţi au primit şi doza suplimentară.