Nici o faptă bună nu rămâne „nepedepsită”. Ce a pățit femeia din Constanța care s-a decis să ajute o familie nevoiașă
O femeie din comuna Aliman, judeţul Constanţa, a ajuns să cunoască adevăratul înțeles al vorbei „Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Ea a vrut să ajute o familie nevoiașă, dar s-a ales cu pagube.
Constănțeaca povestește că a vrut să facă un bine familiei, oferindu-le un acoperiş deasupra capului, haine, alimente, dar şi un loc de muncă tatălui, iar, în schimb, s-a ales cu casa vraişte şi plină de mizerie.
„Am avut milă de nişte oameni fără pic de respect. Asta e a treia oară când îi ajutăm. L-am luat la muncă pe respectivul şi, din cauză că părinţii lui îi dăduse afară din casă, ni s-a făcut milă pentru că aveau doi copii şi al treilea pe drum.
Le-am oferit cât de cât strictul necesar, pentru că acolo unde locuiau nu aveau nici apă. Uitaţi ce ne-au făcut. Ne-au lăsat cu datorii pe la magazine, primeau bani şi în câteva zile nu-i mai aveau.
Copiilor le lipseau hainele de care tot eu le făcusem rost, nu mai spun de igienă. I-am avut la mine în grijă. Mereu copiii erau murdari”, a declarat constanțeaca, pentru Replica.
Situația este cunoscută și de primar
Potrivit sursei menționate mai sus, primarul comunei Aliman, George Nicola, s-a arătat deranjat de întrebările adresate, deși știe de situația acestora.
„Eu nu ştiu bârfele, cine cu cine se ceartă. Familia e în vederea asistenţei sociale. Au fost plecaţi din localitate, s-au întors recent. Ştiu despre ce e vorba, noi nu i-am ajutat pentru că au tot fost plecaţi”, a precizat primarul, la insistenţele reporterilor.