Nepotul Lui Romică Țociu, În Stare Gravă La Spital! Copilul A Stat Mai Bine De 3 Ore În Operație: „Ajunsese Apoape De Șoc Septic. Am Plâns De M-Am Rupt”
Actorul a trecut prin clipe de groază, după ce nepotul său a înghițit două bile magnetice și a început să se simtă extrem de rău.
Familia lui Romică țociu a trecut prin clipde de maximă tensiune, după ce Philip, nepotul actorului, a înghițit două bile
magnetice.
Băiețelul a început să se simtă extrem de rău, fiind dus de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, acolo unde medicii, inițial, l-au diagnosticat cu enterocolită.
Ei bine, o ecografie a arătat adevăratul diagnostic și fără să stea prea mult pe gânduri, cadrele medicale l-au urcat pe masa de operație!
„ O bilă s-a dus în colon, alta în intenstin, au blocat tot stomacul”
Romică Țociu se afla în America atunci când a fost sunat de fiul său, care l-a anunțat speriat ce i s-a întâmplat celui mic.Copilul a fost băgat de urgență în operație, unde medicii s-au chinuit timp de mai bine de trei ore să-i scoată cele două bile magnetice din organism.
„Lui îi era rău de la stomac. Medicii au zis, inițial, că are enterocolită. Noroc cu un medic care a zis să-i facem radiografie. Au găsit două bile în stomăcel! M-a sunat Cătălin disperat în America. L-au dus la Grigore Alexandrescu imediat.
Doctorul Chiriac l-a salvat pe Philip. Trei ore și jumătate a durat operația. O bilă s-a dus în colon, alta în intenstin, au blocat tot stomacul. Un copil de doi ani și jumătate să stea trei ore jumătate în operație”, a povestit Romică Țociu, la Pro TV.
Ajunsese apoape de șoc septic copilul! El avea infecție și nu a făcut temperatură
Din fericire, totul s-a terminat cu bine, iar copilul a ieșit joi de pe secția de Reanimare a unității medicale. Dacă nu i-ar fi făcut ecografia, medicii nu și-ar fi dat seama ce avea, de fapt, copilul, căci în ciuda faptului că avea infecție, el nu a făcut deloc febră.
„ Primul doctor a zis: nu vreau să vă sperii! Dacă le-a înghițit pe amândouă nu-i problemă, dacă se lipesc și se duc. Dar dacă se dezlipesc e o nenorocire! Și așa a fost. Cătălin și Nicoleta au fost tari. Acum copilul a ieșit de la Reanimare, e în spital acum, i-au scos furtunele. Îl aștept acasă. E sufletul meu, am plâns de m-am rupt. Cătălin plângea, Nicoleta plângea. Noi eram în America și nu puteam face nimic.
Feriți-vă de bilele magnetice, e un joc. Ajunsese apoape de șoc septic copilul! A indus pe majoritatea doctorilor în eroare, el avea infecție și nu a făcut temperatură. Dacă nu-i făceau ecografie, lucrurile erau foarte grave”, a mai adăugat actorul.