Mulți ar spune că e greu cu unul, dar Georgiana are 20 de copii! Doar soțul lucrează, ține singur toată familia. Unde muncește bărbatul

Georgiana are 42 de ani, e măritată de la 17 și a făcut 20 de copii în 24 de ani. E ușor să-i rezumi matematic viața, mai greu e să înțelegi de unde își trage puterea să îngrijească atât de multe suflete. “Nu e dificil. Mai greu mi-e fără ei”, spune femeia, senină, ca și cum a crește 20 de copii ar fi la fel de simplu ca a-nvârti roata fântânii.

“Pe mine mă cheamă Matei și am trei ani”, spune un băiețel cu părul auriu, din vârful patului, ridicând trei degete. E tot mânjit de ciocolată, dar rânjește vesel la străinii care i-au trecut pragul. Mama lui îl trimite după șervețele în cealaltă cameră. “Ia uite, ești murdar, fugi să te ștergi!”.

În casa Georgianei Văcaru din comuna Stoenești, județul Argeș, nu este niciodată liniște. Tot timpul se aud glasuri de copii. Sunt 15 la număr acum, ceilalți cinci sunt la casele lor. În total, 20 de copii au soții Văcaru, iar asta i-a adus Georgianei, în sat și prin presă, titulatura de “mamă-eroină”.

`Am auzit că așa mi se spune, dar nu mă simt așa. Sunt doar o mamă care își iubește copiii, nu e nimic neobișnuit.`

Georgiana și Iosif sunt împreună de aproape 26 de ani. Când s-au cunoscut, ea avea 17 ani, iar el, 23. S-au întâlnit la biserica penticostală. Georgiana era de religie ortodoxă, dar prietenele au convins-o să meargă cu ele la întâlnirile de duminică ale penticostalilor, ca să vadă cum e în altă biserică. “Erau mulți tineri și stăteam cu toții împreună. Așa ne-am cunoscut. Ne-am căsătorit în același an”, își amintește Georgiana.

Diferența de religii nu a fost o problemă pentru familiile lor. Un impediment a fost, însă, vârsta Georgianei: părinții ei nu au fost de la început de acord să o lase să se mărite așa tânără.

Au trecut peste asta abia când au văzut că Iosif este un om serios și muncitor. Nu bea, nu fumează și muncește mult pentru familie, îl laudă soția lui. Primul copil, Mihai, a venit doi ani mai târziu. De atunci, Georgiana a rămas însărcinată aproape în fiecare an.

Mihai, Claudiu, Marina, Tiberiu, Simon, Emima, Denis, Mihaela, Gabriel, Luiza, Teodor, Livia, Andrei, Sara, Iuliana, Adelina, Matei, gemenii Filip și Tania și Sofia Natașa. Sunt mulți, dar Georgiana nu le încurcă niciodată numele sau datele de naștere. Nu are cum, e instinctul matern, spune ea.

Cel mai recent membru al familiei este Sofia. Abia adusă pe lume de câteva zile, Sofia Natașa doarme înfășurată într-o pătură roșie, în brațele mamei sale. Abia i se vede fața cu puținul păr șaten lipit de frunte.