Moartea cumplită a Ilenei Sărăroiu! Când au deschis sicriul, cântăreața fost găsită cu părul smuls
Au trecut mai bine de 40 de ani de când interpreta de muzică populară s-a stins din viață.
Pe 12 mai 1979, în localitatea Unirea, din judeul Călărași, era motiv de sărbătoare, dar totul s-a transformat în clipe de
coșmar pentru Ileana Sărăroiu.
Ileana Sărăroiu, moarte cumplită
Cunoscuta cântăreața a fost invitată să cânte la o nuntă din județul Călărași timp de două ore.
Alături de soțul ei, Mircea Câmpeanu, artista a ajuns la local, deși acuza dureri de cap și chiar se simțea slăbită.
A cerut să i se facă o cafea și a urcat pe scenă, însă după 45 de minute, Ileana s-a oprit din cântat.S-a retras și ar fi fost luată și dusă de doi medici, care erau prezenți la nună, într-o încăpere. Nici nu a mai apucat să zică nimic, că a leșinat instant.
Până a ajuns ambulanța la nunta din Unirea, cântăreața nu mai era conștientă, ulterior, artista s-a stins din viață în drumul spre spital.
Trupul neînsuflețit al artistei a fost ținut aproape o săptămână la morga din Călărași. În același timp, polițiștii au demarat o amplă anchetă, pentru a afla mai multe despre ultimele minute din viața acesteia.
„Femeia care i-a pregătit cafeaua a fost prima luată la întrebări, la Procuratură. S-au gândit că poate i s-a pus ceva în băutură, că moartea nu a fost un accident.
Evident că nu s-a descoperit nimic.
O săptămână întreagă, trupul artistei a fost ţinut la Morga din Călăraşi.
Când au fost stabilite cauzele morţii, nimeni nu a mai avut dubii”, a mai povestit Liliana Ispas.
Găsită cu părul smuls și întoarsă în sicriu
În urma autopsiei, medicii au declarat că suferea de anevrism, care a provocat un accident vascular cerebral.
Ea a fost îngropată în București, la cimitirul Sfânta Vineri, după ce o săptămână la morga din Călărași.
La scurt timp, paznicii din cimitir au declarat că se auzeau zgomote din mormântul artistei. Cadavrul a fost găsit răsucit, cu părul smuls și unghiile rupte. De asemenea, interiorul sicriului ar fi fost găsit plin de zgârieturi, semn care ar putea duce la gândul că Ileana Sărăroiu ar fi fost îngropată de vie.