Mihai Mitoșeru și Noemi, din nou împreună

Mihai Mitoșeru și Noemi au avut parte de o întâlnire emoționantă, la doi ani după divorț. Cei doi au împărtășit o poveste de dragoste foarte frumoasă,

dar viața i–a adus în punctul în care drumurile li s-au despărțit. Maturi și înțelepți, ei au găsit puterea de a trece peste și au rămas prieteni, mai ales că există ceva ce i-a legat veșnic.

Mihai Mitoșeru și Noemi l-au comemorat pe Tommy
Actorul și fosta lui soție s-au întâlnit după doi ani de la divorț, pentru a-l comemora pe Tommy, cățelul pe care l-au crescut și iubit împreună și care a murit în urmă cu câțiva ani. De dragul lui și al amintirilor, Mihai Mitoșeru și Noemi au avut parte de o întâlnire emoționantă, la mormântul lui Tommy.

Aceasta este și dovada faptului că cei doi foști soți au rămas în relații bune. Mihai și Noemi au mers apoi la un restaurant și au depănat amintiri.

Ieri am fost cu Noemi la mormântul cățelului nostru care a murit acum câțiva ani, după care ne-am dus la un restaurant. Am rămas prieteni pentru că suntem încă doi oameni normali, am plâns, am râs, ne-am simțit bine și atât! Vă mulțumim pentru mesajele frumoase și vă asigurăm că vom rămâne prieteni toată viața, a spus Mihai Mitoșeru pe Facebook.

Noemi a fost feblețea mamei lui Mihai
Noemi este cea pe care Camelia Mitoșeru, mama lui Mihai, a iubit-o ca pe fiica ei. Nu demult, fosta actriță a declarat că poate să apară orice altă femeie în viața fiului ei, că ea numai pe Noemi o îndrăgește. Noemi și Mihai au fost împreună 13 ani.