Pe Vlad l-am cunoscut in tren si nu mi-a trecut nicio clipa prin minte ca intre noi s-ar putea infiripa ceva.
Eu eram divortata, el…in prag de despartire. Pare ciudat, dar, dupa o noapte de amor, a realizat ca nu vrea sa-si piarda familia.
Ma urcasem in ultimul moment ii acceleratul spre Brasov, unde ma duceam intr-o delegatie. Ni era aglomerat, asa cum credeam. in compartiment, se afla o singura persoana, un barbat pe al carui chip am citit de 1; inceput o tristete fara margini. Avea multe bagaje, de parca voia sa paraseasca definitiv Capitala.
Parea tot timpu adancit in ganduri, iar din cand in cand iesea pe culoar ca sa se mai dezmorteasca. Am intrat in vorba cu el, dii curiozitate, dar si ca sa treaca timpul ma usor:
– Cred ca nu mergi in delegatie, ca mine, dupa cate bagaje ai… Mai degraba, in vacanta, nu-i asa?
– Ma duc la parinti, la Fagaras, mi-a zis el, scurt.
Era clar, tipului ii lipsea cu desavarsire buna dispozitie. Nu am mai zis nimic si am inceput sa-l studiez. Era destul de chipes, doar ca supararea prin care trecea il intuneca la fata. Purta si verigheta pe inelarul stang, semn ca era casatorit. „Probabil s-o fi certat cu nevasta-sa si de aia se duce la parinti. Are si mult bagaj, poate chiar a plecat definitiv de acasa…”, mi-am spus eu in gand.