Medicul-erou de la Piatra Neamț a fost externat.
Incendiul de la Piatra Neamț a reprezentat una dintre cele mai mai tragedii ale anului trecut, în urma căreia și-au pierdut viața o mulțime
de oameni și alții au rămas marcați pe viață fie din cauza rănilor de pe corp, fie a amintirilor neplăcute cu care s-au ales.
Cătălin Denciu este medicul-erou, care a sărit în flăcări pentru a-i salva pe pacienți. Deși a fost în stare critică după incendiu, veștile despre el sunt din ce în ce mai bune.
Cătălin Denciu a fost externat
Cătălin Denciu a fost cu adevărat un erou. În incendiul de la Piatra Neamț, Cătălin și-a riscat viața și a intrat în flăcări pentru a-i salva pe pacienți. El a ieșit atunci plin de arsuri, cu 40% din corp acoperit de semne.
Medicul a fost transportat cu un avion la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia. Din cauza severității rănilor suferite, doctorii belgieni i-au indus coma, pentru că durerea era greu de suportat, arsurile fiind de gradul II și III. El a petrecut trei săptămâni în comă indusă și a părăsit secția de Anestezie și Terapie Intensivă abia în luna ianuarie.
După lungi tratamente și recuperări, medicul Denciu a fost externat. El a ajuns acasă înainte de Paște și a petrecut sărbătorile cu cei drag, după ce a stat în Belgia 6 luni doar cu soția lui.
Cătălin Denciu s-a ales cu arsuri pe tot corpul, iar cea mai mare problemă este la coate. Pentru el, mai grea decât supraviețuirea va fi recuperarea, pentru a putea profesa din nou.
Cătălin Denciu vrea să se întoarcă la spital
Cătălin Denciu a fost îngrijit de medici, dar și de soția sa timp de șase luni. De specialitate medic ginecolog, ea a urmat cursuri pentru a-l putea îngriji pe soțul ei așa cum trebuie, având în vedere că încă este într-o situație dificilă. În această jumătate de an, ea a dormit într-o cameră destinată personalului militar din spital și nu s-a dezlipit de soțul ei.
Cătălin Denciu a rămas profund marcat de acest incident, dar este ambițios și vrea să lupte până când va putea profesa din nou, pentru că tot ce își dorește este să aibă o viață normală și să salveze vieți, așa cum a făcut și în incendiu.