Maria Ciobanu și-a făcut testamentul.
Maria Ciobanu a terminat cu viața publică și cu activitatea profesională care a consacrat-o.
La aproape 85 de ani, marea interpretă de muzică populară și-a făcut deja testamentul.
Maria Ciobanu și-a făcut testamentul.
Puțini știu că marea doamnă a muzicii populare are o avere colosală, care e estimată la 2 milioane de euro, multe proprietăți în România și America, terenuri și bjuterii de peste 100.000 de euro.
Maria Ciobanu și-a făcut testamentul. Cine va primi averea de 2 milioane de euro a artistei. Interpreta de muzică populară are și multe terenuri și case!
Maria Ciobanu se află acum în Statele Unite și, chiar dacă s-a zvonit că are probleme de sănătate, familia artistei de muzică populară a infirmat zvonurile. Ionuț Dolănescu a susținut că mama lui se simte bine, are probleme specifice vârstei înaintate, nimic care să iasă în evidență.
În ceea ce privește averea, Ionuț Dolănescu va rămâne cu locuința din America, în timp ce bijuteriile vor merge la surorile lui, Leontina și Camelia, cu condiția ca fetele să nu le vândă după decesul său. Maria Ciobanu a decis să le împartă între nepoți, la fel ca și drepturile pentru piesele care au făcut furori de-a lungul anilor.
Ionuț Dolănescu a fost dat în judecată de Primăria Capitalei, în urmă cu câțiva ain, care încearcă să recupereze niște imobile acordate, printr-o hotărâre judecătorească, artistului. Nemulțumiți de decizia instanței, reprezentanții primăriei au atacat hotărârea dată de Tribunalul București, așa că, acum, scandalul se mută la Curtea de Apel București.
‘Admite cererea. Constată că reclamantul este proprietarul imobilului teren în suprafaţă de 212 mp situat în Bucureşti, sector 2, str… identificat conform Planului de amplasament şi delimitare a imobilului anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Chiriţoiu Marian între punctele 1-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-4-3-2 cu următoarele vecinătăţi: la nord imobil din str. … nr. 18-NC 226316 pe o lungime de 0,449 m între punctele 12-13; la est – NC 216408 – parcarea din str. … pe o lungime de 6,213 m între punctele 13-14; la sud-rest de imobil din str. … nr. 13 pe o lungime cumulată de 23,356 m între punctele 14-15-16-17-18-19-20-21-4; la vest – imobil din str. … nr. 12-NC236750 pe o lungime cumulată de 13,903 m între punctele 4-3-2-1 prin uzucapiune. Constată că reclamantul este proprietarul prin accesiune imobiliară asupra construcţiei reprezentând un foişor în suprafaţă de 18 mp situat pe terenul în suprafaţă de 212 mp situat în Bucureşti, sector 2, str. … nr. 13’, este sentința dată de tribunal.