Klaus Iohannis, cea mai bună veste pentru 20 de milioane de români

Preşedintele României este optimist după ce s-a anunţat că economia de pe trimestrul I al anului a crescut peste aşteptări.

Perioada pe care o traversăm se află încă sub semnul incertitudinii şi aduce noi provocări de ordin economic şi social, inclusiv la nivel european, se arată în mesajul transmis de preşedintele Klaus

Iohannis în cadrul celei de-a X-a ediţii a Romanian Business Leaders Summit.

„Pe fondul crizei energetice resimţite de toate statele membre, Uniunea este în situaţia de a identifica soluţii de avarie şi de a accelera atingerea obiectivului Pactului Verde European.

În ciuda politicii de susţinere a energiilor regenerabile şi de creştere a ponderii acestora în

mixurile energetice ale statelor membre, situaţia actuală a confirmat perpetuarea în timp a unei

dependenţe energetice critice faţă de Rusia. Trebuie să fim conştienţi că securitatea energetică şi atingerea ţintelor verzi nu reprezintă obiective fără sacrificii, ci schimbări şi costuri pe care

merită să ni le asumăm. Este însă necesară armonizarea tranziţiei verzi cu obiectivele noastre din domeniul securităţii energetice, pentru valorificarea cât mai bună a resurselor strategice şi a competenţelor de care noi dispunem”, a transmis Klaus Iohannis.