Jojo, probleme grave de sănătate! Este mereu supravegheată de un medic

Jojo este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară. Proaspătă mămică trece prin clipe mai puțin bune de ceva timp, de când a aflat că are probleme de sănătate.
Vedeta este foarte atentă la tot ce face și este mereu supravegheată.
Jojo, probleme grave cu spatele
Jojo este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară.
Frumoasa mămică este într-o formă maximă, arată într-un mare fel, dar probleme cu care se confruntă sunt vechi și nu îi dau deloc pace.
De ani buni se luptă cu o boală gravă, care nu-i permite să ducă un stil de viață normal și liniștit.
Mai exact, actrița are mari probleme cu spatele. De ani buni, aceasta nu am mai putut merge la sală, așa cum obișnuia, și a făcut exerciții doar sub stricta supraveghere a medicilor. Din cauza durerilor lombare și cervicale, aceasta face mișcare fizică doar sub supravegherea unui terapeut.
Artista, aproape de hernie
Chiar dacă a trecut de 40 de ani, Jojo se menține într-o mare formă. Cu toate acestea, actrița nu se simte deloc bine, iar medicii au avertizat-o că este foarte aproape de hernie.
Face exerciții speciale mai mereu, dar uneori are crize mari și doar cu ajutorul medicilor își revine.
Jojo a declarat că se simte bine în corpul său și își dorește să fie cea mai bună și mai sănătoasă variantă a sa. Este foarte atentă la tot ce face, la tot ce mănâncă și încearcă să își mențină silueta.

BOMBĂ! Jennifer Lopez, goală la 53 de ani. Imaginile cu ea au făcut furori VIDEO Click aici sa vezi poza

 

Fanii o apreciază pentru felul în care arată, iar ea a fost mereu sinceră cu ei si le-a recunoscut că a apelat si la ajutorul esteticianului pentru a schimba câte ceva la ea.
Mai exact, și-a operat sânii încă de când avea 19 ani și de curând le-a îmbunătățit aspectul.