Iulia Vântur, succes nebun pe piața muzicală din India: “A făcut 80 de milioane de vizualizări”

Iulia Vântur se bucură de un succes răsunător în India.

Fosta prezentatoare a lansat un nou single, iar în videoclipul piesei apar Salman Khan și o îndrăgită actriță din India.

Seeti Maar, melodie ce face parte de pe coloana sonoră a celui mai nou film în care joacă Salman Khan, a adunat peste 80 de milioane de vizualizări în doar șase zile de la lansare.

Iulia Vântur a intrat în direct în emisiunea La Măruță și i-a povestit lui Cătălin despre reușita ei, dar și despre felul în care a petrecut Paștele în India.

“Fac bine! Am lansat deja noua piesă din film. Se numește Seeti Maar și a făcut bine. De 7 zile a făcut 100 de milioane de vizualizări deja. Mă uit cum crește și nu se oprește. Piesa e din noul film al lui Salman Khan care urmează să se lanseze săptămâna viitoare”, a spus Iulia Vântur, radiind de fericire. Deși cântă piesa, Iulia Vântur nu apare în videoclip.