IREAL CÂTE NEVESTE ARE IORDANIANUL DIN IMAGINE. CÂND A AUZIT, MIHAI PETRE A CREZUT CĂ GLUMEȘTE. S-A ÎNTÂMPLAT LA ASIA EXPRESS DE LA ANTENA 1
Concurenții de la ”Asia Express” – ”Drumul Împăraților” au parte de o experiență fantastică peste hotare, reușind să descopere culturi noi, oameni, tradiții.
Chiar dacă este o competiție grea, echipele se luptă pentru a ajunge în etapa finală care va avea loc în Israel, pentru a avea o șansă să câștige premiul cel mare în valoare de 30.000 de euro.
Însă, până la proba finală a competiției, aceștia sunt, încă, nevoiți să caute cazare, hrană.
Astfel că întâlnesc o paletă largă de obiceiuri și rituri diferite față de cum sunt obișnuiți.
Una dintre echipe, Mihai și Elwira Petre, au fost nevoiți recent să își caute cazare prin Iordania. Oră târzie, înfometați, au bătut din poartă în poartă pentru a găsi un loc unde să doarmă. Așa au ajuns, într-un final, la o familie înstărită care i-a primit cu brațele deschise în casa lor. Totuși, acolo, cuplul a avut parte de o experiență de neuitat! Familia este numeroasă, iar, respectând tradiția, bărbații au voie să aibă mai multe soții. Bărbatul care i-a primit în casă are patru soții. Atunci a avut loc un schimb amuzant de replici între Mihai Petre și iordanianul.
„În timp ce stăteam la povești, rând pe rând, în cameră apărea câte o persoană”, spunea Elwira.
Iordanianul le-a mărturisit celor doi: „Eu am 4 soții!”. Atunci, Mihai Petre a avut o reacție hilară: „Aveți 4 soții?! Oh, Doamne! Pentru noi, și una singură este prea mult!”. Iar, atunci, iordanianul s-a amuzat de ce a spus concurentul, iar una dintre neveste a exclamat în glumă: „Te urăsc”.
Mihai Petre și Elwira, câștigătorii de la ”Asia Express”?
CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, cine este câștigătorul celui de-al patrulea sezon ”Asia Express” – ”Drumul Împăraților”. Așa cum v-am și prezentat, echipa formată din Mihai Petre și Elwira este cea care a reușit să câștige premiul cel mare pe care competiția îl pune în joc.
Iar, după ce informația a ajuns în spațiul public, Mihai Petre și soția lui, Elwira, au primit întrebări cu privire la acest lucru. Întrebat dacă echipa formată din Mihai și Elwira Petre este marea câștigătoare de la ”Asia Express”, acesta nu a spus nici „da”, nici „nu”. Cum există un contract de confidențialitate la mijloc, coregraful nu a avut voie să dezvăluie mai multe informații referitoare în această arie.
„Nu am voie să spun prea multe despre Asia Express, mă leagă un contract de confidențialitate. Știți, se practică asemenea contracte, mai ales la emisiuni de acest tip. Doar departamentul de comunicare poate vorbi pe acest subiect. Sunt interesante speculațiile, dar cred că trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Nu pot să spun despre zvonurile respective nimic, nici nu am ce să spun”, a spus Mihai Petre pentru Fanatik.