Ionuț a cumpărat 12 conserve de fasole de la un celebru supermarket din Iași.
Câțiva clienți ai unui celebru lanț de magazine au primit o țeapă de zile mari.
Aceștia au achiziționat mai multe conserve de fasole, însă ce au descoperit în ele i-a lăsat fără cuvinte.
Imagini cu produsul respectiv au fost publicate pe rețelele de socializare și au stârnit revolta internauților.
Un tânăr din Iași a făcut publică țeapa pe care a luat-o. Acesta a mers la magazin a cumpărat 12 conserve de fasole, le-a plătit și a mers acasă. Surpriza a venit atunci când a vrut să gătească fasolea. Tânărul a deschis prima conservă și a avut parte de o surpriză uriașă. În loc de fasole a găsit doar apă.
Acesta a deschis pe rând toate conservele și situația s-a repetat de fiecare dată. Se pare că a cumpărat 12 conserve pline cu apă.
„Iată ce am cumpărat din Kaufland, Podu de Piatră. Cutii de fasole doar cu apă. Eu nu am reușit să fac filmare, dar cineva care a pățit la fel a filmat și asta este dovada.
Nu am făcut plângere la OPC și nici nu am fost să cer banii. După ce am pozat și postat, am aruncat toate cutiile și, din păcate, cu tot cu bon. Ideea a fost să arăt ce am pățit eu. A costat 2,30 RON cutia, ori 12 bucăți. Preventiv, am vrut să mă asigur că nu o vor păți și alții”, a scris Ionuț Negru, pe grupul de Facebook „Ești din Iași Dacă”.
Conserve pline cu apă
Ionuț nu a fost singurul care a fost păcălit. Un alt internaut a semnalat aceeași problemă. A cumpărat conserve pline cu apă și nici urmă de fasole. Acesta a filmat tot și a încărcat video-ul pe YouTube. Clipul postat a fost urmărit de o mulțime de oameni și a stârnit numeroase reacții.
În urma celor întâmplate, reprezentanții magazinului au anunțat că au retras produsul de pe rafturile magazinelor și s-au angajat să returneze banii oamenilor păgubiți.