Iohannis și Zelenski, premiați în Germania. Președintele României

Preşedintelui Klaus Iohannis i-a fost acordat, astăzi, Premiul European “Carol al IV-lea” al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru anul 2020, el declarându-se onorat şi afirmând că acesta reprezintă ”în sine

un simbol pentru o Europă a libertăţii şi a păcii, valori atât de periclitate în aceste zile”, informează Agerpres.

“Mă bucur în mod deosebit să mă aflu aici, alături de dumneavoastră, pentru a primi această distincţie din partea Asociaţiei Germanilor Sudeţi. Acest premiu mă onorează în mod deosebit şi îl primesc în numele cetăţenilor români care mi-au acordat încrederea pentru două mandate ca preşedinte al României şi care au demonstrat în cei 15 ani de la aderarea ţării mele la UE, zilnic, implicarea lor pentru unitatea şi solidaritatea europeană. Ceremonia de astăzi are o dublă semnificaţie pentru că, în acest an, aniversăm trei decenii de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

Statele noastre au o relaţie strategică, definită de încredere şi respect pentru principiile şi valorile Uniunii Europene, iar acest Tratat stă la baza unei îndelungate şi fructuoase cooperări.
Premiul Asociaţiei dumneavoastră este acordat pentru încurajarea înţelegerii şi a cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale. Prin aceasta, el reprezintă în sine un simbol pentru o Europă a libertăţii şi a păcii, valori atât de periclitate în aceste zile, pe care noi toţi suntem chemaţi să le apărăm”, a declarat Klaus Iohannis la Hof, Landul Bavaria, în Germania.

El a salutat decizia Asociaţiei de a-i acorda premiul pe anul 2022 preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

“Una dintre cele mai importante valori pe care le împărtăşim şi care reprezintă un pilon al marii noastre comunităţi europene este pacea. Prin războiul declanşat împotriva Ucrainei, Federaţia Rusă atacă de fapt principiile democratice care stau la temelia societăţilor noastre. De aceea, salut
decizia dumneavoastră de acordare a premiului ‘Carol al IV-lea’ pe 2022 preşedintelui Ucrainei, domnului Volodimir Zelenski. Poporul ucrainean, pe care domnia sa îl reprezintă cu onoare şi curaj, a devenit un simbol al luptei pentru libertate, demnitate, pentru dreptul popoarelor de a-şi decide, de a-şi hotărî în mod suveran propria cale”, a transmis şeful statului.

Preşedintele Iohannis a mai spus că numai o Uniune Europeană puternică poate contribui decisiv la rezolvarea problemelor actuale din sfera securităţii, a apărării, a energiei şi a protecţiei mediului.