Incredibil cât costă o ciorbă în restaurantele de la malul mării. Reacția Ministrului Turismului

Daniel Cadariu, ministrul Turismului, susține că există explicații pentru existența prețurilor mari de pe litoralul Mării Negre. Acesta a declarat că prețul de 200 de lei pentru amplasarea unui cearșaf pe plajă ”a fost total nefericită”.
”Chiar de două ori (am fost pe Litoral- n.r.). Bine, odată am fost în ianuarie. Nu știu dacă e relevant, dar am fost.
Am fost prezent pe Litoral la începutul lunii iunie. Am și stat câteva zile acolo cu familia după ce am avut acea acțiune oficială. La acel moment, cel puțin, lucrurile erau în regulă.
Lucrurile păreau în regulă, cel puțin din punct de vedere ale curățeniei exterioare.
Tot în acel moment, cei de la Apele Române își făcuseră treaba. Au fost predate porțiunile de plajă la timp. Deci la acel moment lucrurile păreau în regulă”, a declarat Daniel Cadariu, ministrul Turismului.Oficialul turismului afirmă că, la acel moment, prețurile erau „decente” și că o masă pentru două persoane l-a costat „undeva până la o sută de lei”.
Totodată, Daniel Cadariu a fost chestionat care este părerea sa în legătură cu faptul că în stațiunea Vadu o ciorbă costă 57 de lei.
”Ideea de bază e următoare- suntem într-o economie de piață și ar trebui să funcționeze cererea și oferta și probabil în linii mari și funcționează.
Acolo unde sunt exagerări, fie în alimentație publică sau cazare, clienții, turiștii vor reacționa. Pe de altă parte, constatăm cu toții realități internaționale- criză economică, perioadă post-pandemică, creșteri de prețuri la utilități…
Nu zic neapărat că toate, dacă sunt astfel de prețuri exagerate, ar fi justificate, dar sunt și explicații pentru prețuri mai mari, cel puțin comparativ cu perioada similară a anului trecut”.
Ce a spus ministrul despre faptul că administratorii cer 200 de lei pentru amplasarea cearșafurilor
Ministrul mai spune că a văzut imaginea care arăta că un administrator de plajă a cerut 200 de lei pentru amplasarea cearșafurilor.
Citeste si: ANPC, controale de amploare în stațiunile turistice de la munte. Au emis amenzi de aproape 100.000 lei
”Strict personal, nu mi se pare firesc. Am văzut și o explicație. De altfel, am înțeles că nimeni nu a achitat o astfel de sumă exorbitantă pentru așa ceva.
Noi nu avem măsuri legale cu privire la prețuri, nu avem competențe. Tarifele, cel puțin în acel caz, sunt de neacceptat și inițiativa acelui operator a fost total nefericită”, a încheiat Cadariu.